duminică, 21 februarie 2010

Pilaf de pui


Am avut 5 picioare de pui pe care le-am pus la fiert cu 3 căţei de usturoi - nu se văd în poză că era cât pe ce să uit de ei. Oricum în carte scria că trebuia să pun la fiert şi ceva morcovi şi păstârnac dar, de legume am uitat complet. Poate voi nu veţi uita.

 

Când sunt pe jumătate fierte, se scoate puiul din zeamă. Să nu aruncaţi apa în care a fiert puiul. 
Separat am pus morcovei la călit în ceapă.


I-am lăsat vreo 10 minute după care am pus şi orezul la călit până s-a îngălbenit puţin şi am amestecat cu lingura ca să nu se prindă.

După ce s-a călit orezul, am adăugat apa în care a fiert puiul, am pus sare, rice (paste făinoase care au forma bobului de orez) şi deasupra carnea de pui.

Am pus capacul, am dat focul încet şi am lăsat să se facă orezul cam 25 de minute. Îmi place pilaful care nu e lipicios aşa că mi-a ieşit exact cum îmi doream.


Conform reţetei, ar fi trebuit să pun smântână în momentul servirii. Fiind mâncare pentru copiii mici nu am mai pus.

Sursa reţetei: Preparate culinare din carne de pasăre, Ed. Ceres 1978 

Niciun comentariu: