sâmbătă, 17 aprilie 2010

Supă de roşii - a la Alexia!

Dacă tot am aflat că la grădiniţă prinţesele au mâncat supă de roşii şi dacă tot aveam prin frigider nişte roşii leşinate, m-am hotărât să îmi încerc norocul. Am scos din frigider roşiile şi le-am aliniat frumos.
Am curăţat 2 morcovi, 1 ceapă, 1 dovlecel mic şi 1 ardei gras (dacă ar şti că l-am pus în supă! :))))

Şi începem. Punem ceapa în oală cu puţin ulei. Lăsăm 5 minute la călit şi punem şi apă ca să şi fiarbă un pic.

Tăiem morcovii rondele
Şi îi punem şi pe ei la fiert împreună cu ceapa, până se înmoaie, după care adăugăm şi ardeiul gras şi mai lăsăm 5 -10minute.

 Dacă până acum apa era cât să nu se ardă legumelor, acum am mai adăugat aproximativ 750 ml apă, sare, delikat, 2 cubuleţe de concentrat de vită (în mod normal nu trebuia să pun apă chioară ci supă), dovleceii tăiaţi cubuleţe şi roşiile decojite. Lăsaţi la fiert aproximativ 20 de minute.



În timp ce fierbe supa (are un miros divin datorită ardeiului gras), fierbeţi separat macaroane sau / orez. Alexia a vrut şi macaroane şi orez.

Când vedem că s-au fiert bine roşiile şi restul legumelor, scoatem tehnica din dotare şi pasăm supa.

O strecurăm în alt vas

Adăugăm pastele făinoase şi orezul (care sunt deja fierte) şi mai lăsăm să dea un clocot şi gata supa de roşii. Şi au mâncat şi prinţesele supa mea de roşii. Este o mare victorie!


Cui îi place, la final se adaugă pătrunjel verde tocat şi se serveşte dreasă cu ou şi smântână.

2 comentarii:

Postolache Violeta spunea...

Suuuper supita asta,si noi suntem fani.Numai ca eu nu pasez ca fiica-mea daca nu vede in lingurita "dei" "osii" si "ocov" imi da cu flit!

Monu spunea...

Ce bine ca ii place sa ii vada! La noi situatia este opusa. Ele refuza ardeii grasi, dovleceii sau rosiile. Sa nu mai pun la socoteala patrunjelul sau salata verde. :(